Napoleon(isme): Control și Putere

I can no longer obey; I have tasted command, and I cannot give it up.

Să mă contrazică cineva și să îmi spună că nu este așa!
De fapt, nu cred că se pune problema că NU POȚI renunța la control. Dacă ți se cere să “abdici”… asta este, nu ești primul și nici nu ai sânge albastru ca să ți se cuvină de drept. Problema fundamentală este că puterea te schimbă.
Unii se schimbă mai mult, alții se schimbă mai puțin. Nu există persoane care să nu se schimbe atunci când ajung să fie “la butoane”; vorbesc din experiență :O)

Dacă nu ști să o gestonezi, puterea te poate copleși, te poate schimb radical. De aceea este esențial ca în procesul tău de formare să ai parte de un mentor echilibrat, de un lider de la care într-adevăr să ai ce învăța și să furi meserie, adică să ai parte un “reper” echilibrat.

De ce cred asta? Pentru că dacă ai fost crescut într-un regim spartan, dacă ai fost condus doar prin forță, dacă permanet ai luat pumni în stomac și “capete în gură” sub pretexutl că “te călesc”/”te fac puternic”, dacă ai fost dominat minut de minut, ani la rând, dacă nu ai avut nicio autoritate și niciun cuvânt de spus (chiar dacă aveai responsbilități și aveai tot dreptul), dacă ai îndurat asta ani la rând și dacă a fost singurul “film” pe care l-ai văzut… păi atunci când apuci de mâner Bastonul de mareșal… oare cum o să te comporți? Ce fel de urme lasă în dezvoltarea ta ca individ o astfel de experiență? Oare ce fel de manager vei fi dacă în viața ta profesională ai avut un singur profesor, un singur reper (precum cel care tocmai l-am descris)? … Un manager căruia îi “pasă” de oameni?… yeah right!

Cu toate acestea, învățătura poate fi benefică și abordarea posibil să fie chiar câștigătoare. Conștient sau nu, aplici ce ai învățat, NU? Respectivi: Te înconjori doar de executanți (pe care nu dai doi bani, pe care îi manipulezi, îi domini prin forță, le creezi așteptări, îi faci să lucreze pentru tine). Împarți pumni în stomac și capete în gură, îți permiți, ești tare; faci selecție naturală. Controlezi absolut, dar absolut tot, pentru că ști tot, te pricepi la tot și ești “the best”. Reduci la tăcere toți executanții care mai au un gram de inițiativă și îi determini să renunțe la astfel de “manifestări” dăunătoare reputației tale de “one man show”. Iei toate deciziile de unul singur fără să te consulți cu nimeni pentru că nu ai nevoie de păreri, opinii, puncte de vedere, perspective … ce-s alea? Practic îți țeși o pânză precum paianjenul, îți faci propriul sitem pe care ți-l subordonezi direct și pe care poți să îl domini muuuult și bine. Devi indispensabil. Până la urmă este o dovadă de inteligență!

Se știe că la umbra nucului nu crește NIMIC. Cine să-ți ia locul?!

Totuși, care să fie motivația din spatele acestui comportament?
Tot Napoleon ne oferă un posibil răspuns:

Power is my mistress. I have worked too hard at her conquest to allow anyone to take her away from me.

offline coach